Aievea…

14/08/2010

Se vorbeşte pe la colţurile societăţii insitent despre genuri muzicale, manelism, rockerism şi alte asemenea fenomene… Ţinutele sociale sunt în mod greşit identificate cu preferinţele muzicale.

Oare?

Eu aş fi răspuns afirmativ pană când am încercat să găsesc cu Google o melodie celebră „Te-ai schimbat” a unui artist al cărui nume îmi scăpa pe moment.

Asta am găsit: http://www.google.ro/search?hl=ro&source=hp&q=te-ai+schimbat&aq=f&aqi=g10&aql=&oq=&gs_rfai=

Asta căutam:

Îmi veţi da dreptate acum când vă spun că manelismul e aievea.

Somităţile în materie financiară din cadrul Guvernului au decis să impună o taxă de pod pe Autostrada Soarelui în valoare de 10 lei pentru autoturism şi 7 lei  pentru motociclete. Se estimează ca se vor colecta circa 600.000 de euro lunar. O ideie bună! Acum că ideia a fost pusă în practică se confirmă din nou că nu suntem în stare nici măcar să colectăm bani:

Coadă pe A2 la punctul de taxare

Dacă oamenii nu au nimic împotrivă să achite această sumă cu siguranţă vor adopta o altă atitudine în ceea ce priveşte timpul de aşteptare pentru achitarea taxei, aproximativ o oră, adică tot atât cât durează călătoria pe autostradă. Cum sistemul nu este prevăzut cu o bandă de urgenţă la o eventuală intervenţie cireaşa va fi aşezată pe tort.

Sunt îndreptăţit să cred ca varianta drumului vechi (fiindcă este mai puţin cronofagă) va fi mult mai căutată în această situaţie, iar banii care puteau fi colectaţi de autorităţi vor rămâne în buzunarele oamenilor.

Într-o dimineaţa doi turişti spanioli, trecuţi de vârsta a doua, servesc micul dejun în sala de mese a unei pensiuni din Timişoara. Televizorul la care se uitau transmitea în reluarea emisiunea „În gura presei”, realizată de Mircea Badea, „jurnalistul” apreciat de poporul care l-a ales preşedinte pe BĂSESCU, ca fiind cel mai tare dintre jurnalişti. Şi care este! Pentru că spaniolii nu ştiau româneşte, un angajat s-a oferit sa schimbe postul, însă oamenii l-au rugat să nu o facă. Întrebaţi fiind dacă înţeleg ceva aceştia au răspuns: „NU, dar ne place cum se manifestă. E amuzant!”

Pentru ei era zâmbetul unui mic dejun… mapeţul oamenilor mari!

LATER EDIT: Personajul care mi-a relatat evenimentul a ţinut să mă corecteze: „Râdeau ca la o scenetă comică!”. Fiindcă a fost direct implicat îi dăm crezare…şi nu doar de asta.

PROSTITUŢIA!

13/06/2010

Un prieten mi-a spus: „În tot ceea ce faci (profesezi), trebuie să ai şi satisfacţii!”. E simplu! Omul a folosit adverbul de întărire pentru a pune în lumină că facem lucruri de nevoie dar că suntem avizi ŞI de satisfacţii… prilejuite de activitatea întreprinsă.

Acum, aducându-mi aminte de aceste vorbe, mă bântuie un singur cuvânt: PROSTITUŢIA! În mod greşit, pentru noi toţi, acest cuvânt are conotaţii sexuale, însă nu cred că doar este atât. Ca să înţelegem mai bine ce este prostituţia plecăm de la forma de bază, cea sexuală.

Un mic efort de imaginaţie (dialog între mine şi o prostituată sexual): 

Eu: -Care este profesia ta?

Prostituata sexual: Mă prostituez!

Eu: Îţi place ceea ce faci?

P.s.: NU!

Eu: Atunci de ce o faci?!

Prostituata sexuală ordinară: Trebuie să trăiesc şi eu din ceva!

Prostituata sexuală de lux: Se câştigă bine şi uşor!

Se desprinde limpede definiţia unei prostituate lato sensum.

Un alt caz de prostituţie este cel al prostituţiei moral-profesionale:

Eu: Care este profesia ta?

Prostituata învăţătoare: Învăţătoare!

Prostituata avocat: Avocat!

Eu: Îţi place ceea ce faci?

Prostituata învăţătoare: Să vii tu o zi să îţi mănânci nervii cu toţi idioţii să vezi cum e! Îi trimit părinţii pe capul nostru de parcă…

Prostituata avocat: Nu mai suport! Toţi vor să fac din căcat bici, şi când reuşesc cică aşa trebuia să iasă. Toată ziua nervi, stres… să îţi baţi capul cu toţi jidanii şi infractorii… Nu mai suport!

Eu: Atunci de ce o faci?

Prostituata învăţătoare: Şi din ce vrei să trăiesc? Măcar nu muncesc în fabrică şi am concedii decente!

Prostituata avocat: Tu ai ideie câţi bani fac eu?

Toţi aceşti oameni îşi vând pentru bani lucruri naturale sau sociale precum: demnitatea, sănătatea, onoarea, respectul pentru sine dar nu în ultimul rând DORINŢELE ŞI VISELE LOR! Toti aceşti oameni profesează greşit cu iluzia că fac mai mulţi bani decât dacă îşi ascultau chemarea şi deveneau, doctori, mecanici, frizeri, bucătari, ospătari sau de ce nu politicieni. De ce? Poate fiindcă iererhizăm meseriile judecând după aparenţe? Fiindcă suntem lipsiţi de substanţă spirituală şi încercăm să compensăm prin cea materială (nu vă gândiţi doar la Gigi Becali!)? Doar voi vă puteţi răspunde, pană atunci permiteţi-mi o indicreţie:

– TU CE PROFESEZI?

„Dacă mâine aş face cancer sau aş fi legată de aparate ai fi primul care le-ai opri, pentru că am greşit şi trebuie să plătesc!”

Autoinstrucţia spirituală, morală şi socială ce tinde spre desăvârşire naşte monştri… e sufucient să mă privesc în oglindă să observ transpunerea planetară a frazei citate. Nefiind riguros depusă, în faţa acestor vorbe ascuţite sunt o victimă, în faţa mea un perdant iar pentru restul…sunt un om.

„Am scris aceste rânduri în amintirea celor care au luptat şi au murit în acei ani, 1948-1957, în rezistenţa armată anticomunistă făgărăşană şi care nu au nici mormânt, nici cruce.

Am scris pentru a lăsa mărturie că acest colţ de ţară nu şi-a plecat capul de bunăvoie în faţa comunismului. Să se ştie că au existat oameni care, cu sângele lor, au spălat faţa României, pătată de laşităţi şi trădări. Copiilor şi nepoţilor să nu le fie ruşine să se numească români.”

Astfel îşi începea Ion Gavrilă Ogoranu primul volum din monumentala lucrare reunită sub titlul „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”

Vă mulţumim! Mulţumirile noastre nu pot egala efortul şi sacrificiul depuse. În ciuda lor, azi îmi este ruşine. Îmi este ruşine de majoritatea calificată a  vârstnicilor acestei ţări dar şi de majoritate şi tirania ei. La 20 de ani de la episodul care ne-a redeschis graniţele viselor, numit Revoluţie, constatăm că de fapt nu suntem capabili nici măcar să visăm!  Astăzi faţa spalată cu sânge este mânjită de propriile mâini, întinate de bunăvoie, sau de conjunctură. Să ne trăiască urmaşii demni ai lui Alexandru Şuţu!

Acesta este preşedintele nostru, şi am senzaţia că va mai fi… Vorba tatălui meu: îmi lipseşte înţelepciunea şi probabil de aceea nu pot cuprinde cu mintea valoarea acestui om de mare caracter. El este imaginea a tot ceea ce fiecare cap de familie din această ţară visa să fie dar din motive străine de el nu a ajuns. Unii se identifică cu imaginea creată de el iar alţii îi sorb vorbele lipsite de substaţă ca pe un adevăr absolut. Nivelul submediocru al discursurilor sale şi al ideilor profesionale determină apogeul intelectual al fiecărui bărbat cu calităţi putative de gospodar desăvârşit.

Însă mai avem o categorie de cetăţeni, aceia care afirmă că „Eu cu comuniştii nu votez!”. Această poziţie se datoreză faptului că nu vor să îi vadă pe comunişti la guvernare. Nici eu nu vreau. Nici în 2004 nu am dorit acest lucru şi nici în ianuarie 2009, dar cu sprijinul preaiubitului nostru preşedinte tot au ajuns. Acum ne spune că a greşit faţă de cei ce l-au votat. Este conştient că l-au votat nu din simpatie ci din dorinţa de a nu îi mai vedea pe ceilalţi, fapt ce nu s-a întâmplat. Acum eu nu pot avea garanţia că nu îi va aduce din nou la guvernare, mai ales că întrebat fiind de un reporter cu cine va face alianţă dacă va câştiga alegerile el şi-a arătat colţii de fiară politică: „Toată lumea vrea să fie la guvernare!” Îi mulţumim domnului Băsescu!

Pe de altă parte priveam un banner al campaniei PSD-ului: Geoană, iar în spatele lui Vanghelie, Năstase, Voiculescu, Iliescu, Hrebenciuc… Acum îi vedem şi pe perdanţii din PNL că se afişează cu ei din dorinţa de a prinde câteva firmituri guvernamentale…

Avem autobuz de Norvegia?

CANDOARE

29/10/2009

Ca să îi răspund unui prieten care afirma că Mircea Geoană nu a făcut gafe băsesciene pe parcursul mandatului de preşedinte al Senatului Romaniei vă relatez că l-am auzit pe Mircea Geoană pomenind de blestemul celor 3 Elene. Pe semne candidaţii PSD au ca targhet mediul subrural… personal mi-e ruşine să ascult aşa ceva din partea unui canditat la preşedenţie. În contrast am reuşit să identific un om cu o gândire limpede de o candoare originală. Nu era un deontolog ce se exprimă ambiguu ca să spună in 4 fraze ce se poate spune sintetic şi elocvent intr-o propoziţie şi nici un alt învăţat al neamului care ne explică din postura lupului moralist unde greşeşte neamul românesc. Era un om care nu se vede dar se simte, un reprezentant al fermierilor cu o voce blajină şi cuvinte sincere. Afirmaţiile lui deşi puţine şi îmbrăcate modest  au avut o greutate de zece ori mai mare decât a interlocutorului său, Radu Berceanu în calitate de ministru al agriculturii.

Genială a fost următoare secvenţă:

Fermirul îi explică ministrului că ei vor banii restanţi pentru suvenţii până în alegeri, fiindcă după aceea nu îi vor mai primi din considerente economice dar mai ales politice. Radu Berceanu îi explică superior fermierului că acest lucru este inadmisibil şi incompatibil cu ordinea de drept, şi că succesorul guvernului actual va fi ţinut de Hotărârea de Guvern prin care ministerul este obligat la plata sumelor restante după 1 ianuarie 2010, indiferent de care guvern a fost dată. Vedeţi dumneavoastră, legea nu le permite ăstora de la minister să jongleze cu plata după criterii subiective. Tot ministrul aduce în discuţie şi o excepţie prin care acea Hotărâre ce produce efecte juridice poate fi anulată doar în condiţiile… la care fermierul intervine şi ne scoate din lunecuşul teoriilor administrative: „Domnule Ministru! Domnule!” Ministrul revoltat cu tonul său superior şi satisfăcut că se joacă cu adversarul precum pisica cu şoarecele înainte să îl sacrifice cere dreptul de a fi lăsat să termine, pentru a elucida această temere nefondată a refuzului de plată, dar fermierul cu un ton dârz şi cu justificare naturală spulberă răspicat teoriile fictive:

„BANII! VREM BANII! SUNTEM DISPERAŢI!”

Justiţia reprezintă puterea judecătorească. Ea este egală în stat cu cea legislativă (Parlamentul) şi cea executivă (Guvernul). Egalitatea este consacrată de Constituţie.

De aici se vede altfel, cele două puteri sunt egale justiţiei. Sper să nu se ajungă să îndreptăţească aşa cum Legislativul legiferează, şi Executivul execută.

Noi nu suntem egala ei. Ea tace şi face.  Avem nevoie de ea, din cauză că nu ştim să facem ce face ea, deci nu ştim nici ce face. Cu toate astea criticăm. La nivel individual demersul este inofensiv.

La nivel global diletantismul juridic în care societatea se cufundă, naşte monştri. Aşa vedem arestări prefaţate de conferinţe prezidenţiale, procese TV şi verdicte jurnalistice sau preşedinţiale. Toate astea spre deliciul publicului, care debordează după astfel de prize juridice. Ideologic Lordul Reid afirmă: „Cred că orice are natura unei judecăţi anticipate a unui caz […] este reprobabil, nu doar datorită eventualelor efecte asupra cazului, ci şi datorită posibilelor efecte secundare, care pot fi chiar şi mai periculoase. Publicaţiile responsabile vor face tot posibilul să fie corecte, însă vor fi şi persoane neinformate, iresponsabile sau părtinitoare care vor fi tentate să influenţeze publicul. Dacă oamenii sunt încurajaţi să creadă că este uşor să descoperi adevărul, consecinţa ar putea fi instalarea lipsei de respect faţă de procedurile judiciare, iar dacă publicaţiilor li se permite să judece, persoanele şi cazele impopulare se vor afla într-o poziţie foarte dificilă.”

Consider că justiţia noastră, deşi mioritică, nu necesită ajutorul, preşedintelui, presei sau al resortisantului.

Lustraţia socială

11/09/2009

Fiindcă mulţi citesc şi puţini pricep, pe lângă cele două articole legate de comunism, mă simt nevoit să mai scriu unul.

În Germania, un stat cu o civilizaţie superioară nouă, a existat o lege a lustraţiei. Aceasta presupune ca orice funcţionar cu responsabilităţi de conducere sau control care provenea din RDG să nu mai ocupe penru viitor astfel de funcţii. Nu avea relevanţă că persoanele în cauză erau prospăt aruncate pe piaţa muncii sau că în interiorul lor nutreau gânduri anticomuniste. Raţiunea? Toţi aceşti oameni aveau acelaşi părinte social şi aceeaşi şcoală socialistă. Ca să se înţeleagă importanţa societăţii asupra indivizilor vă rog să vă răspundeţi la o întrebare: ” Dacă vă năşteaţi în Israel eraţi aceeaşi oameni?”